Pantofi de protecţie
Sunt articole de încălţăminte confecţionate din piele de bovină sau alte materiale (excepție cauciuc, polimeri). Talpa este injectată, în general confecționată din poliuretan dublă densitate ceea ce conferă o bună rezistenţă la uzură şi împreună cu absorbantul de şoc din călcâi asigură un confort sporit utilizatorului, este rezistentă la uleiuri, grăsimi, hidrocarburi, tăieturi şi este antistatică, antiderapantă prezentând striațiuni, asigurând astfel utilizatorul împotriva oricăror accidente survenite pe suprafețe alunecoase. Alte materiale din care poate fi realizată talpa în combinație cu poliuretanul pot fi cauciuc, nitril sau TPU în funcție de necesitățile suplimentare sau extinderi ale domeniului de utilizare. Talpa poate fi tratată pentru a fi izolantă împotriva căldurii (cod HI) sau împotriva frigului (cod CI). Protecţia degetelor de la picioare este asigurată de prezenţa bombeului (cod S1), care poate fi metalic sau nemetalic (compozit). Protecţia tălpii piciorului este asigurată de prezenţa lamelei antiperforaţie (cod P), care poate fi metalică sau nemetalică (ţesătură Kevlar). Materialele compozite conferă încălțămintei o greutate redusă – deci un confort sporit, fără a afecta însă calitatea protecției. Prezenţa simultană a bombeului şi a lamelei antiperforaţie conduc la o încălţăminte cu protecţie mecanică completă (cod S1P). La aceste caracteristici poate apărea o îmbunătaţire printr-un tratament de hidrofobizare (cod S3), caz în care încălțămintea poate fi utilizată și în medii umede dar expunerea acesteia la umezeală este limitată. O clasă superioară acestora (cod WRU) este cea la care pielea din care este confecționat pantoful este tratată pentru a nu permite pătrunderea apei de la exterior spre interior dar permite piciorului să respire eliminând transpirația de la interior spre exterior. Sunt recomandate pentru utilizare permanentă atât în spaţii interioare cât si exterioare; fiind mai ușori decât bocancii asigură un confort mai bun. Pot avea și interior căptușit (materiale sintetice sau blană) pentru a putea fi utilizați și în condiții de temperaturi scăzute (iarnă sau spatii închise cu destinații speciale).